Sorin-Cristian Alecu, cunoscut sub pseudonimul de Sorin (sau Sorinel) Copilul de Aur (n. 24 februarie 1990, satul Frumuşani, judeţul Călăraşi), este un cântăreţ rom de manele şi un actor din România.
Interpret de manele
S-a născut într-o familie săracă şi numeroasă; numele tatălui său este Florin Alecu. Sorin a debutat în anul 2003. Succesul obţinut i-a permis după un an de activitate să îşi întreţină părinţii şi cei şase fraţi. Mai târziu, s-a stabilit la reşedinţa compozitorului şi producătorului muzical Dan Bursuc.
A susţinut concerte în oraşe ale României şi mai târziu, în Europa. Din repertoriul cântăreţului se cuvine a fi amintite piesele: „Ce rost au zilele mele”, „M-am îndrăgostit de tine”, „Viaţa mea fără tine n-are rost” ş.a.
Dincolo de cariera solistică, Alecu a înregistrat în anii 2005-2006 un număr de piese alături de interpreta Laura Vass, duetul (supranumit „de Aur”) mimând prin versuri şi videoclipurile realizate un cuplu de îndrăgostiţi (din această perioadă se remarcă piesele „Suntem două briliante” şi „Nu vreau banii tăi”).
Un moment controversat în cariera lui Sorin Alecu a fost producerea unui videoclip la Opera Naţională din Bucureşti, ce a scandalizat personalităţi publice precum ministrul culturii Adrian Iorgulescu şi lingvistul George Pruteanu. Piesa disputată, distanţată stilistic de registrul manelelor, se numeşte „La culcare, noapte bună”; versurile descriu povestea unei despărţiri şi îngrijorarea iubitului pentru destinul celei pe care a pierdut-o.
În iunie 2008, cântăreţul a lansat primul material discografic în duet cu fratele său, Adi de Adi, cei doi intitulându-se Fraţii de Aur. Mai apreciate sunt piesele „Când e frate lângă frate” şi „Noi nu ne-am născut bogaţi”.
Actor
În luna mai 2008 s-a lansat filmul de lung-metraj Poveste de cartier, în care Sorin Alecu joacă rolul principal. Pelicula este descrisă de producători ca fiind primul musical românesc. În distribuţie figurează actorii Florin Călinescu şi Mădălina Ghiţescu.
Источник: lastfm.ru